Iubirea de sine

IUBIREA DE SINE este, cred eu, cel mai important lucru pe care oamenii trebuie să îl învețe în această viață, mai devreme sau mai târziu. Atunci când te iubești pe tine însuți, te accepți așa cum ești, tu cel autentic, cu toate experiențele prin care ai trecut, ai răbdare cu tine însuți și te ierți. Când te iubești, îți impui limite personale și, pe nesimțite, începi să nu mai tolerezi comportamentele și acțiunile celor din jurul tău care te deranjează și te fac să nu te simți în largul tău. Nu vei mai accepta acele comportamente pe care înainte nu le observai din cauză că nivelul stimei de sine era atât de scăzut. Mai mult de atât, atunci când te iubești și te respecți, și cei din preajma ta te vor iubi și te vor respecta.

Iată câteva cuvinte despre iubirea de sine din romanul dr. David Hamilton, pe care îl recomand cu drag:

“Nu ne naștem lipsiți de iubirea de sine. In realitate, bebelușii și copiii radiază iubire de sine. Lipsa iubirii de sine, așa cum uneori, David numește nivelul scăzut al respectului sau al stimei de sine, este ceva ce se învață în viață. Așa cum arată autorul, procesul de învățare merge până la formarea conexiunilor neuronale, ceea ce iarăși înseamnă că ne putem dezvăța de lipsa iubirii de sine și ne putem deprinde cu iubirea de sine și o putem fixa ca atare în arhitectura neuronală a creierului.” (Prefață)

“In spatele acestui tip de comportament se află un amestec de substanțe chimice ce se regăsesc la nivelul creierului. Creierul se obișnuiește cu amestecul de substanțe chimice. Una dintre acestea este cortizonul, hormonul stresului, care se produce in primii 6-7 ani de viață, perioadă în care se trăiesc cele mai puternice și de impact experiențe. Este rezultatul celui mai solid mediu afectiv al nostru. Pe la vârsta de 7 ani, creierul are deja o idee despre ce înseamnă normalitatea, așadar își stabilește nivelul de cortizon și întreg amestecul de substanțe chimice. Aceasta setare și acest amestec de substanțe chimice ne însoțesc până la maturitate. Pe măsură ce ne maturizăm, acest mixt determină modul cum ne percepem și ne simțim în privința propriei persoane, cum interpretăm lumea din jurul nostru și comportamentul celorlalți, dar și cum răspundem la factorii de stres. (…) Amestecul de substanțe chimice și cortizonul nu sunt genetice, chiar dacă majoritatea oamenilor presupun că este așa. (…)

Cel mai adesea, oamenii se căsătoresc alegându-și un partener care are un nivel similar al stimei de sine. Atragem persoane care aduc cu ele în relația noastră genul de experiențe și confirmarea cu care creierul nostru este cel mai familiarizat. Nu este un lucru neobișnuit ca o persoana cu un nivel scăzut al respectului de sine să evite un eventual partener care ar ajuta-o să ducă o viață fericită și liniștită, in favoarea altuia care o va aduce la același nivel de stres, anxietate și depresie cu care este obișnuită din trecut. (…) iubirea de sine se poate învăța la orice vârstă, cu puțină conștiinciozitate și multă practică.”

Dr. David Hamilton – “I love me. Calea spre iubirea de sine”