Lombosciatica

Lombosciatica este o durere lombară care debutează brusc și care iradiază spre partea laterală sau posterioară a coapsei și gambei, pe teritoriul de distribuție a nervului sciatic, având drept consecință o diminuare mare a mobilității. Durerea radiază pe un singur membru inferior și poate ajunge până la vârful degetelor.

Nervul sciatic pornește din regiunea lombară și se întinde de-a lungul membrelor inferioare, fiind cel mai gros și cel mai lung nerv periferic din corpul uman.

Există diverse cauze care pot duce la apariția lombosciaticii, cele mai des întâlnite fiind legate de lipsa antrenamentului fizic, de statul prelungit la birou timp de câteva ore și de posturile incorecte menținute timp îndelungat. De asemenea, printre cauze se numără și mișcările repetitive și exagerate la nivelul coloanei lombare sau ridicarea greutăților mari (mai ales în posturi incorecte). De regulă, lombosciatica e provocată și de frig, umiditate sau de unele deformări ale vertebrelor lombare.

Tratamentul constă în repaus pe pat tare, medicamentație adecvată, electroterapie, masaj și kinetoterapie.

Masajul are rol de îmbunătățire a simptomatologiei la pacienții cu afecțiuni ale coloanei vertebrale, deoarece duce la relaxarea musculaturii contractate și la ameliorarea durerilor. Efectele masajului sunt multiple, de la acțiunea sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, a durerilor musculare și articulare până la îmbunătățirea calității somnului.

Kinetoterapia prin exerciții specifice (stretchingul, tracțiunile, exerciții de tonifiere și stabilizare a musculaturii paravertebrale) are un rol important în ameliorarea posturii și aliniamentului coloanei vertebrale. Ea are rol esențial în prevenirea recidivelor dureroase, deoarece în urma programelor specifice de exerciții fizice zilnice pacientul conștientizează poziția corectă a coloanei lombare și a bazinului, durerea cronica fiind astfel percepută la o intensitate mult mai scăzută datorită stimulării producției de endorfine.

Pentru a preveni durerea, vă recomandăm să faceți mișcare de cel puțin 4 ori pe săptămână și să fiți atenți la postura pe care o aveți zilnic, îndeosebi când lucrați de la birou.

Distribuie

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Linkdin
Share on Pinterest